Prea des se dă uneori în cap republicanilor. Dar hai să vedem ce spun niște statistici.
Potrivit unei cercetări făcute în 2014, primele trei cele mai sărace orașe mari din SUA sunt Detroit (Michigan), Milwaukee (Wisconsin) și Philadelphia (Pennsylvania). Toate sunt conduse de mult timp de primari din partea Partidului Democrat (de stânga). De asemenea, districtele din care fac parte votează de multă vreme cu Partidul Democrat. A se vedea rezultatele studiului aici: https://www.cbsnews.com/media/americas-11-poorest-cities/12/
În Detroit, cel mai sărac oraș, din 1962 activează numai primari democrați, iar districtul Wayne, din care face parte, votează din doar 1932 cu democrații la prezidențiale. Din 1960, populația orașului e în scădere. De asemenea, potrivit unui clasament făcut de ucityguides.com în 2014, orașul se află pe locul 8 în top 10 cele mai urâte orașe din lume. Are mii de case părăsite.
Din 1960 până în prezent, toți primarii orașului Milwaukee au fost democrați, iar din 1948 până în 1960 orașul a fost condus de un reprezentant al Partidului Socialiștilor, formațiune politică ce promova socialismul democratic. De asemenea, are un nivel de criminalitate relativ ridicat, peste media pe țară. Districtul din care face parte, Milwaukee, din 1960 este mereu loial Partidului Democrat din SUA.
Pe locul 3 în rândul orașelor mari sărace este Philadelphia din Pennsylvania. Din 1956, toți primarii orașului au fost democrați. Districtul Philadephia este cel mai puternic bastion al Partidului Democrat din statul Philadelphia. De zeci de ani, aici câștigă candidați democrați la alegerile prezidențiale, chiar dacă pierd în restul statului.
Alte exemple de orașe mari americane conduse de mult timp de democrați, aflate în top sărăcie: Baltimore, Maryland; Boston, Massachusetts; Louseville, Kentucky.
De menționat că și Washingtonul (districtul Columbia), - condus de mult timp de democrați, - deși, fiind capitală, stă mai bine în ce privește PIB/loc. decât toate celelalte diviziuni administrative (statele) din SUA, este pe pe primele locuri în rândul diviziunilor administrative cu cel mai mare procent de rată a sărăciei.
miercuri, 21 februarie 2018
luni, 12 februarie 2018
În amintirea lui Radion Cucereanu
Pe data de 6
februarie 2018, anul Centenarului Marii Uniri, o zi tristă s-a abătut peste
familia subsemnatului. Patriarhul familiei, marele pedagog Radion Cucereanu, a
decedat.
Fiind cel mai mic
dintre nepoții recent decedatului, doresc să-mi exprim mărturia proprie despre
el.
Bunicul Radion
Cucereanu a fost o personalitate culturală remarcabilă a Basarabiei și a
neamului românesc.
S-a născut pe 23
august 1927 în satul Ruseni, județul Soroca, Regatul României. În prezent
localitatea sa de baștină este parte a raionului Edineț din Republica Moldova.
Tatăl său, Vladimir Cucereanu, cu origini bucovinene, a fost funcționar la
primărie și unul dintre cei mai cultivați oameni din sat. Mama sa, Lidia, a
murit la scurt timp după ce l-a născut, iar Vladimir s-a recăsătorit cu Ana,
care avea să-i nască doi feciori și o fiică.
Din copilărie, a avut
pasiunea de a citi. Era atât de captivat de lectură, încât mama vitregă îl
certa din când în când pentru faptul că se abătea de la treburile casnice
pentru a citi în ascuns. Nu era un leneș, dar nu-și putea stăpâni pasiunea.
Deși a purtat mereu dorul mamei care l-a născut, Lidia, a prețuit-o la fel de
mult pe cea care l-a crescut, Ana, considerând-o și pe aceasta din urmă,
mamă.
În 1948, a absolvit
Tehnicumul agricol din satul Grinăuți, raionul Ocnița, specialitatea felcer
veterinar. În 1954, a absolvit Facultatea de biologie, chimie și geografie a
Institutului Învățătoresc din Tiraspol, iar în 1960 – Facultatea de biologie și
chimie a Institutului Pedagogic din același oraș.
A fost profesor de
biologie, inspector școlar al raionului Strășeni. În 1963 a devenit colaborator
al Institutului de Perfecționare a Cadrelor Didactice din Chișinău, având
misiunea de a-i pregăti pe profesorii de biologie care urmau să predea în școli în clasele a IX-a – a X-ea. În această funcție, Radion Cucereanu a contribuit la eliminarea din
cadrul școlii a pseudo-biologiei promovate de pseudo-savantul Trofim
Lâsenko. A educat profesori din diferite raioane din RSSM.
În 1986, a fondat
Muzeul Pâinii în satul Grinăuți din raionul Ocnița.
Începând din 1974, a
publicat patru cărți de literatură artistică pentru copii, 15 lucrări didactice
(din care pe una a tradus-o în rusă), două manuale școlare – unul de
botanică, iar celălalt de științe (ambele pentru clasa a V-a; cel din urmă are
și o ediție în rusă), trei lucrări de zoologie populară și, în final, lucrarea
istorică „Lacrimile românilor basarabeni” (2012), în trei volume, despre
suferințele basarabenilor sub ruși. De asemenea, este coautor al cărții
„Martiriul transnistrean sub jugul totalitar rusesc” (2014). În 1996, a inițiat
revista științifică „Natura și omul”, însă din cauza problemelor financiare,
n-au fost publicate mai mult decât trei ediții.
Trăind mult timp în
URSS, a fost influențat de ideologia sovietică, motiv pentru care a fost
infectat de niște concepții de care s-a debarasat mai târziu: ateismul și
cultul lui Lenin. Mi-a povestit că odată, a vizitat muzeul dedicat lui Lenin
din Moscova, iar ghidul la un moment dat a început să povestească în fața unei
expoziții de flori din muzeu despre dragostea lui Lenin pentru flori. În timp
ce ghidul numea diferite flori chipurile iubite de Lenin, bunicul Radion l-a
întrebat: „De unde știți că Lenin iubea floarea cutare?”
Iar ghidul răspunse: „Tinere, dar ce flori nu iubea Lenin?” 😄😄😄 Năstrușnicul mit „Lenin iubitorul de flori” n-a fost singurul de acest fel
care se propaga. Alt mit povestit de bunic era „Lenin iubitorul de animale”:
chipurile ar fi cruțat din dragoste o vulpe la vânătoare. Prin asemenea mituri
se modela chipul unui conducător blând și milostiv, acesta fiind de fapt unul
dintre cei mai mari criminali din istoria omenirii.
În jurul anilor 1990, bunicul Radion s-a debarasat definitiv de ideologia
comunistă, aflând tot adevărul despre crimele lui Lenin și Stalin, și și-a
descoperit vocația românească. S-a închinat în fața statuii lui Ștefan cel Mare
și a zis „Măria Ta, eu sunt român.” Desigur, a avut conștiință românească din
copilărie, dar aceasta a fost întunecată de întunericul sovietic. În cele din
urmă, a ajuns să creadă în Dumnezeu.
Debarasat de
sovietism, a devenit patriot înflăcărat al Basarabiei și al întregului neam
românesc. Nefiind istoric, s-a simțit obligat să scrie trilogia „Lacrimile
românilor basarabeni”. Faptul că n-a fost istoric de profesie nu știrbește
valoarea lucrării, aceasta fiind un document prețios despre istoria Basarabiei.
S-a căsătorit cu
bunica Maria Mândrescu (decedată în 2004). Deși în zilele noastre mulți oameni,
având o concepție superficială asupra iubirii, consideră că bătrânii nu pot
iubi, această idee este contrazisă flagrant de realitate. O mărturie în acest
sens este faptul că bunicul Radion a iubit-o pe bunica Maria până la moarte.
Prin urmare, în cazul mitului iubirii pe viață, cuvântul „mit” este egal cu
„adevăr”. Cele două mari fericiri ale sale au fost familia și realizarea pe
plan intelectual.
Iubitor al naturii,
s-a remarcat prin faptul că a sădit în anii 1970 o mulțime de copaci în jurul
actualului Institut de Științe ale Educației din cartierul Poșta Veche din
Chișinău, în apropierea locuinței în care a locuit în ultimii 35 de ani de
viață. Din această cauză, lumea a numit o perioadă acest loc „Dumbrava lui
Radion Cucereanu”.
Din copilărie
bibliofil, nu a renunțat la lectură nici atunci când greutățile bătrâneții i-au
îngreuiat capacitatea de a citi. Abonat săptămânal la presa scrisă, citea cu
bucurie integral ziarul „Literatura și arta”. În momentul decesului, era abonat
la acesta din urmă și la ziarul „Timpul”.
Distincții:
* Eminent al
Învățământului Public din Moldova (1957)
* Eminent al
Învățământului Public din Uniunea Sovietică (1970)
* Cavaler al
Ordinului Drapelul Roșu de Muncă (1982)
* Două medalii
de bronz ale Expoziției Realizărilor Economiei Naționale a URSS (1982, 1984)
* Profesor Emerit
(1986)
* Premiul
pentru publicistică „Petru Darienco” (2013)
* Premiul
Uniunii Scriitorilor pentru trilogia „Lacrimile românilor basarabeni” (2013)
* Premiul
„Pro-Memoria” pentru lucrarea „Martiriul transnistrean sub jugul totalitar
rusesc” (2014).
Este Cetățean de onoare al satului Ruseni,
raionul Edineț.
duminică, 11 februarie 2018
Exemple de pseudo-argumentație
O tactică minciunoasă utilizată în lupta politică este folosirea unei probleme pentru minimalizarea alteia. În acest sens, mă voi referi la două probleme din spațiul românesc împotriva căreia se utilizează un asemenea tip fals de argumentație.
Unirea Basarabiei cu România
Mai multe localități de pe teritoriul Republicii Moldova au semnat declarații simbolice de unire cu România. Recent, premierul Pavel Filip a declarat că are și el sentimente, dar nu e bine că se invocă probleme ce dezbină cetățenii țării.
Nu este prima dată când aud un asemenea argument împotriva celor care luptă pentru Unire. Așadar, nu este permis să lupți pentru cauza ta, de frica dezbinării. Să nu uităm însă cine au dezbinat primii poporul nostru: nimeni alții decât rușii care ne-au cucerit în 1812, care ne-au rusificat și au încercat să elimine limba romnă din viața noastră și orice legătură cu frații de peste Prut. Așadar, unioniștii nu fac decât să lupte pentru a reașeza lucrurile în felul în care au fost înainte de a fi stricate de ruși. Dezbinarea pe care au provocat-o aceștia din urmă și pe care o provoacă în continuare nu are cum să nu stârnească reacții contrare.
Referendumul pentru familie din România
Un argument utilizat împotriva referendumului pentru familie din România este cel al sărăciei. Vasăzică, în loc să ne concentrăm pe săracii țării, cheltuim banii pentru referendum, de parcă un referendum în plus va fi cauza persistării problemelor clasei săracilor, când, în realitate, probleme țării nu sunt cauzate decât de iresponsabilitatea politicienilor. Există țări în care oamenii sunt chemați la vot mai des decât în România, dar sunt mult mai dezvoltate pe plan economic.
Vedem că PSD, cel mai progresist partid din România din punct de vedere doctrinar, ce blochează implementarea referendumului pentru familie, duce în România în jos, după cum vedem din faptul că zonele României unde PSD-ul este la putere pe plan local (cu excepția Bucureștiului) sunt mai sărace, pe când PNL-ul (de dreapta și conservator) conduce cele mai prospere orașe și județe din țară.
Concluzii
Așadar, să renunțăm la argumentele superficiale. Folosirea unei probleme pentru diminuarea alteia nu este decât pseudo-argumentație. Fiecare problemă are dreptul să i se acorde respectul cuvenit. Orice cauză nobilă are dreptul la luptă, oricare ar fi aceasta. Nu se reduce totul la evoluția materilă, cu toate că și aceasta este foarte importantă. Apropo, luptătorii pentru căsătoriile gay pot fi acuzați, de asemenea, că prin ceea ce fac încearcă să dezbine societate, la fel și antioccidentalii din Republica Moldova, precum Igor Dodon sau Renato Usatîi.
duminică, 4 februarie 2018
Creștinism și democrație. Baze scripturistice ale democrației
ÎPS Hierotheos Vlachos, mitropolit grec de Nafpaktos, zicea în
2012: „trebuie să fie consolidate încă mai mult instituţiile democratice din
ţara noastră, pentru că, dintre toate sistemele politice, tot democraţia este
cel mai bun, în ciuda disfuncţionalităţilor care inevitabil se ivesc. Trebuie
să fim atenţi cu acest lucru şi să nu permitem subminarea principiilor şi instituţiilor
democratice. E posibil ca unii politicieni să fi făcut greşeli, şi cu siguranţă
au făcut!, dar nu trebuie ca în numele acestor greşeli să fie subminat sistemul
democratic sănătos – care presupune existenţa partidelor de guvernământ, dar şi
a opoziţiei – instituţiile unei societăţi libere şi, în cele din urmă, însăşi
democraţia. Văd că unii critică exagerat – conştient sau inconştient –
instituţiile democratice. Eu, personal, cred că politicieni „limitaţi” sunt mai
buni decât dictatorii „ultra-inteligenţi” care privează poporul de libertate.”
Pe de altă parte, Serafim Rose
(1934-1982), călugăr ortodox american, considera că cel mai bun sistem este
monarhia autoritară, pe motiv că în ea monarhul este ales de Dumnezeu, pe când
în democrație, conducătorii sunt aleși de oameni, idee afirmată în lucrarea
„Nihilismul. Rădăcina revoluție în epoca modernă”, o lucrare interesantă, de
altfel. Este creștinismul compatibil cu democrația?
Sistemele politice din
Antichitate și Evul Mediu nu putea fi democrații, nu în sensul modern al
cuvântului, pe motiv că oamenii din acele vremuri nu erau pregătiți pentru un
asemenea sistem. Nici Fiul lui Dumnezeu nu a venit pe Pământ imediat după
căderea lui Adam, tot din motivul că omul nu a fost la fel de pregătit, ci au trebuit
trimiși întâi precurosori, cum au fost Moise care a dat evreilor legea iudaică,
urmând ca aceasta să-și găsească varianta desăvârșită în legea creștină o dată
cu venirea lui Hristos.
O bază scripturistică a
democrației găsim în următoarele versete: „Ştiţi că cei ce se socotesc
cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc.
Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să
fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor
slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit
ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare
pentru mulţi.” (Marcu 10:42-45) Așadar, cel mai mare este dator să slujească
celor mai „mici”, căci numai slujind celorlalți te învrednicești să fii mare.
Desigur, pasajul se referă la „rangul” pe care îl vor avea oamenii în împărăția
cerurilor, mai exact în fața lui Dumnezeu și se face comparație între
„cârmuitorii neamurilor” și viața pe care trebuie să o aibă creștinii, acesta
fiind sensul direct al spuselor Domnului. Dar atunci mai toate neamurile erau
păgâne, iar creștinismul nu distruge neamurile și lumea, ci o transfigurează,
tot așa Panayotis Nellas ne sugerează că Biserica nu este decât transfigurarea
lumii prin Hristos, nu negarea acesteia.
Așadar, versetul citat, pe
lângă sensul direct, larg, are următorul sens pe plan politic: „Este tipic
păgânesc liderul să domnească ca domn; creștinește este ca liderul să domnească
ca slujitor.” Prin urmare, activitatea unui conducător creștin trebuie să fie
slujirea celor conduși. Unul ca acesta nu domnește pentru sine, ci pentru
popor.
Înțelegem de aici că un lider
autentic este slujitorul poporului. Ori, tocmai acesta este scopul democrației.
Cuvântul „democrație” înseamnă puterea poporului. Aici poporul îi alege pe cei
conduși pentru că aceștia sunt slujitorii poporului, prin urmare poporul este
cel care trebuie să-i aleagă.
Dar cum rămâne cu ideea că
monarhia autoritară este cel mai bun sistem pe motiv că monarhul este ales de
Dumnezeu, pe când în democrație conducătorii sunt aleși de oameni? Dar Dumnezeu
lucrează și prin oameni. De exemplu, în voievodatele românești, cu ajutorul
boierilor se alegea care dintre urmașii domnitorului decedat se vor așeza pe
tron. În Didahia, scriere creștină din secolul I, scrie că fără Dumnezeu nu se
poate întâmpla nimic, așadar orice se întâmplă țin de pronia Lui, acesta
permițând să se producă un eveniment sau altul, pozitiv sau negativ, cu un
anumit scop. La fel, Dumnezeu poate inspira poporul să aleagă președintele sau
partidul x sau y.
De altfel, în împărția
bizantină, de pildă, nu toți monarhii au fost buni, unii împărați, de exemplu,
au promovat erezia iconoclastă. Diferitele monarhii autoritare au dat din când
în când conducători nevrednici.
Astăzi, multe state democratice
sunt exemple de prosperitate. E drept că există și state autoritare cu un nivel
înalt de bunăstare, cum sunt Singapore și Qatarul, acesta din urmă fiind un
stat fundamentalist islamic, periculos pentru creștini. Pe de altă parte, în
multe state democratice se legalizează tot felul de stângisme: căsătoriile
homosexualilor, adoptarea copiilor de către cuplurile gay, sinuciderea
asistată, avortul etc. În același timp, democrația stimulează creativitatea,
spiritul întreprinzător, libertatea, participarea cetățenilor în viața
comunității și dă poporului posibilitatea de a îndrepta greșelile
politicienilor, lucru mai puțin posibil într-un stat autoritar.
Într-un sistem autoritar pot
apărea de asemenea conducători anticreștini, cum a fost împăratul Iulian
Apostatul. Așadar, nici să nu ne punem prea mult speranțele în sisteme
politice, dar nici să le subestimăm. Să ne bucurăm că trăim în democrație, iar
dacă vrem să schimbăm ceva, să ne implicăm în viața politică măcar la alegeri,
deși de dorit ar fi să n-o facem doar la alegeri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)