luni, 12 februarie 2018

În amintirea lui Radion Cucereanu


 Fotografia postată de Sanda Afanasiev.
Pe data de 6 februarie 2018, anul Centenarului Marii Uniri, o zi tristă s-a abătut peste familia subsemnatului. Patriarhul familiei, marele pedagog Radion Cucereanu, a decedat.

Fiind cel mai mic dintre nepoții recent decedatului, doresc să-mi exprim mărturia proprie despre el.

Bunicul Radion Cucereanu a fost o personalitate culturală remarcabilă a Basarabiei și a neamului românesc. 

S-a născut pe 23 august 1927 în satul Ruseni, județul Soroca, Regatul României. În prezent localitatea sa de baștină este parte a raionului Edineț din Republica Moldova. Tatăl său, Vladimir Cucereanu, cu origini bucovinene, a fost funcționar la primărie și unul dintre cei mai cultivați oameni din sat. Mama sa, Lidia, a murit la scurt timp după ce l-a născut, iar Vladimir s-a recăsătorit cu Ana, care avea să-i nască doi feciori și o fiică.

Din copilărie, a avut pasiunea de a citi. Era atât de captivat de lectură, încât mama vitregă îl certa din când în când pentru faptul că se abătea de la treburile casnice pentru a citi în ascuns. Nu era un leneș, dar nu-și putea stăpâni pasiunea. Deși a purtat mereu dorul mamei care l-a născut, Lidia, a prețuit-o la fel de mult pe cea care l-a crescut, Ana, considerând-o și pe aceasta din urmă, mamă. 

În 1948, a absolvit Tehnicumul agricol din satul Grinăuți, raionul Ocnița, specialitatea felcer veterinar. În 1954, a absolvit Facultatea de biologie, chimie și geografie a Institutului Învățătoresc din Tiraspol, iar în 1960 – Facultatea de biologie și chimie a Institutului Pedagogic din același oraș. 

A fost profesor de biologie, inspector școlar al raionului Strășeni. În 1963 a devenit colaborator al Institutului de Perfecționare a Cadrelor Didactice din Chișinău, având misiunea de a-i pregăti pe profesorii de biologie care urmau să predea în școli în clasele a IX-a – a X-ea. În această funcție, Radion Cucereanu a contribuit la eliminarea din cadrul școlii a pseudo-biologiei promovate de pseudo-savantul Trofim Lâsenko. A educat profesori din diferite raioane din RSSM.

În 1986, a fondat Muzeul Pâinii în satul Grinăuți din raionul Ocnița.

Începând din 1974, a publicat patru cărți de literatură artistică pentru copii, 15 lucrări didactice (din care pe una a tradus-o în rusă), două manuale școlare – unul de botanică, iar celălalt de științe (ambele pentru clasa a V-a; cel din urmă are și o ediție în rusă), trei lucrări de zoologie populară și, în final, lucrarea istorică „Lacrimile românilor basarabeni” (2012), în trei volume, despre suferințele basarabenilor sub ruși. De asemenea, este coautor al cărții „Martiriul transnistrean sub jugul totalitar rusesc” (2014). În 1996, a inițiat revista științifică „Natura și omul”, însă din cauza problemelor financiare, n-au fost publicate mai mult decât trei ediții.

Trăind mult timp în URSS, a fost influențat de ideologia sovietică, motiv pentru care a fost infectat de niște concepții de care s-a debarasat mai târziu: ateismul și cultul lui Lenin. Mi-a povestit că odată, a vizitat muzeul dedicat lui Lenin din Moscova, iar ghidul la un moment dat a început să povestească în fața unei expoziții de flori din muzeu despre dragostea lui Lenin pentru flori. În timp ce ghidul numea diferite flori chipurile iubite de Lenin, bunicul Radion l-a întrebat: „De unde știți că Lenin iubea floarea cutare?” Iar ghidul răspunse: „Tinere, dar ce flori nu iubea Lenin?” 😄😄😄 Năstrușnicul mit „Lenin iubitorul de flori” n-a fost singurul de acest fel care se propaga. Alt mit povestit de bunic era „Lenin iubitorul de animale”: chipurile ar fi cruțat din dragoste o vulpe la vânătoare. Prin asemenea mituri se modela chipul unui conducător blând și milostiv, acesta fiind de fapt unul dintre cei mai mari criminali din istoria omenirii.

În jurul anilor 1990, bunicul Radion s-a debarasat definitiv de ideologia comunistă, aflând tot adevărul despre crimele lui Lenin și Stalin, și și-a descoperit vocația românească. S-a închinat în fața statuii lui Ștefan cel Mare și a zis „Măria Ta, eu sunt român.” Desigur, a avut conștiință românească din copilărie, dar aceasta a fost întunecată de întunericul sovietic. În cele din urmă, a ajuns să creadă în Dumnezeu.

Debarasat de sovietism, a devenit patriot înflăcărat al Basarabiei și al întregului neam românesc. Nefiind istoric, s-a simțit obligat să scrie trilogia „Lacrimile românilor basarabeni”. Faptul că n-a fost istoric de profesie nu știrbește valoarea lucrării, aceasta fiind un document prețios despre istoria Basarabiei.

S-a căsătorit cu bunica Maria Mândrescu (decedată în 2004). Deși în zilele noastre mulți oameni, având o concepție superficială asupra iubirii, consideră că bătrânii nu pot iubi, această idee este contrazisă flagrant de realitate. O mărturie în acest sens este faptul că bunicul Radion a iubit-o pe bunica Maria până la moarte. Prin urmare, în cazul mitului iubirii pe viață, cuvântul „mit” este egal cu „adevăr”. Cele două mari fericiri ale sale au fost familia și realizarea pe plan intelectual.

Iubitor al naturii, s-a remarcat prin faptul că a sădit în anii 1970 o mulțime de copaci în jurul actualului Institut de Științe ale Educației din cartierul Poșta Veche din Chișinău, în apropierea locuinței în care a locuit în ultimii 35 de ani de viață. Din această cauză, lumea a numit o perioadă acest loc „Dumbrava lui Radion Cucereanu”.

Din copilărie bibliofil, nu a renunțat la lectură nici atunci când greutățile bătrâneții i-au îngreuiat capacitatea de a citi. Abonat săptămânal la presa scrisă, citea cu bucurie integral ziarul „Literatura și arta”. În momentul decesului, era abonat la acesta din urmă și la ziarul „Timpul”. 

Distincții:
 * Eminent al Învățământului Public din Moldova (1957)
 * Eminent al Învățământului Public din Uniunea Sovietică (1970)
 * Cavaler al Ordinului Drapelul Roșu de Muncă (1982)
 * Două medalii de bronz ale Expoziției Realizărilor Economiei Naționale a URSS (1982, 1984)
 * Profesor Emerit (1986)
 * Premiul pentru publicistică „Petru Darienco” (2013)
 * Premiul Uniunii Scriitorilor pentru trilogia „Lacrimile românilor basarabeni” (2013)
 * Premiul „Pro-Memoria” pentru lucrarea „Martiriul transnistrean sub jugul totalitar rusesc” (2014). 

  Este Cetățean de onoare al satului Ruseni, raionul Edineț.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu