Este știut faptul că conștiințele naționale s-au
cristalizat în secolele 18-19, atunci apărând primele doctrine naționaliste.
Înseamnă această că națiunea este doar un mit, o pură inovație a epocii
moderne?
Să fim clari. Când zicem că națiunile s-au format în
secolul 19, vrem să spunem că atunci s-a format conștiința unității naționale,
însă, și până atunci, inclusiv în Evul Mediu, oamenii știau că aparțin unei
anumite identități etnolingvistice distincte, după cum afirmă istoricul Andrew
Baruch Wachtel în lucrarea „Balcanii”. De pildă Iancu de Hunedoara, voievod al
Transilvaniei, era numit în documente „Ioan Românul” înainte de intra în
funcție. Adversarii fiului său, Matei Corvinul, îi reproșau acestuia că are un
tată român. Într-un document din epoca de tranziție dintre Evul Mediu și epoca
modernă se faca referire la români ca la un neam ce este răspândit din Balcani
până în spațiul carpato-danubian, deși teritoriile acestea erau stăpânite de
țări diferite.
De asemenea, un cronicar maghiar afirmă că atunci când
Mihai Viteazul a invadat Transilvania, „vlahii” (românii) s-au răsculat
încurajați de faptul că țara este cucerită de un voievod din neamul lor.
Așadar, deși conștiința națională s-a format în sec. 18-19,
oamenii cunoașteau și în epocile anterioare că au o anumită identitate
etnolingvistică. Oare popoarele migratoare slave, care erau omogene din punct
de vedere etnic, nu cunoșteau că aparțin unei anumite indentiăți
etnolingvistice, de vreme ce toți vorbeau la fel și aveau aceleași origini?
De notat că evreii antici aveau o conștiință națională,
mulțumită religiei iudaice. Bizantinii aveau și ei, se pare, o anumită
conștiință națională, dar nu etnolingvistică, având ca repere ale acestei
conștiințe originea romană și ortodoxia. Unii învățați bizantini, precum Teodor
Metochites sau Plethon, se știe că aveau chiar conștiință națională greacă.
Prin urmare, conștiința etnică a existat din timpuri
îndreptătate. Cu timpul, omul a evoluat și această conștiință a evoluat în mod
natural în conștiința națională. Să ne bucurăm de identitatea etnică pe care o
avem, de limba pe care o vorbim și de națiunea din care facem parte, căci
acestea sunt semnele cu care ne distingem în lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu