Dacă ar fi să comparăm situația de
acum, cu ceva de acum 10 ani, curentul unionist este în creștere evidentă în
Republica Moldova. De la începutul Anului Centenar (2018), peste 110 de
localități din Basarabia, dintre care trei orașe (Cimișlia, Călărași, Durlești), la care
se adaugă trei raioane (Strășeni, Telenești, Călărași), au semnat declarații
simbolice de unire cu România. În Basarabia s-a constituit un nou partid de
orientare prounionistă, Partidul Unității Naționale, al cărui președinte de
onoare este Traian Băsescu.
Cine pe cine dezbină
Unii afirmă că problema unirii nu
trebuie pusă pe motiv că dezbină societatea. Însă o asemenea viziune susține
împăcarea cu o situație nepotrivită și blochează voința de a lupta pentru cauza
națională. Apoi, cei care au provocat dezbinarea nu sunt unioniștii, ci rușii
care ne-au despărțit de frații de peste Prut în 1812. Prin urmare, unioniștii
nu fac decât să lupte pentru restabilirea unei situații firești, care a existat
înaintea dezbinării provocate de ruși.
Istorie
De frații de peste Prut suntem
legați prin istorie, limbă, cultură și religie. Basarabia a fost parte timp de
450 de ani a Moldovei medievale, la care adăugăm cei 20 de ani interbelici când
am făcut parte din statul unitar național român. Sub ocupația rusească am
fost aproximativ 150 de ani, timp în
care s-a încercat să ni se ia limba și tot ce este românesc. Locuitorii
Basarabiei au luptat alături de moldovenii (românii) de peste Prut timp de 450
de ani împotriva cotropitorilor, și este de subliniat faptul că cele trei
capitale istorice ale Moldovei medievale – Baia, Suceava și Iași – se află
toate în Moldova de peste Prut.
Limbă, cultură și religie
De românii de peste Prut suntem
legați și prin personalitățile noastre culturale, care s-au considerat români,
unii dintre ei locuind și afirmându-se în România: chiar autorul Imnului
Republicii Moldova „Limba noastră”, Alexei Mateevici, s-a considerat român și a
dorit unirea Basarabiei cu România. Să-i amintim pe Bogdan Petriceicu Hasdeu,
Alecu Russo și alți basarabeni care s-au afirmat în întreg spațiul românesc și
s-au considerat români. Avem exemplul lui Grigore Vieru, cel mai mare și mai iubit
poet basarabean, luptător pentru românism și promotor al unionismului, al interpreților
Ion și Doina Aldea-Teodorivici, care în timpul războiului din Transnistria,
s-au dus pe front pentru a-i încuraja pe combatanții moldoveni prin cântecele
lor patriotice ș.a. Alte exemple de basarabeni de seamă cu conștiință națională
românească sunt: Ion Pelivan, Pantelimon Halippa, Alexandru Plămădeală, Părintele
Sofian Boghiu, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Tatiana Stepa
ș. a.
Deși unii moldoveniști numesc
Moldova de peste Prut parte a unei națiuni moldovenești, diferită de cea
română, toată elita culturală a Moldovei de peste Prut s-a considerat
românească, ca și cea mai mare parte a elitei basarabene, de altfel. În această
idee, recent, Uniunea Scriitorilor din Moldova și Institutul de Filologie al
Academiei de Științe a Moldovei au semnat declarații de reunire cu România. Simbolurile
naționale ale Republicii Moldova – tricolorul și stema (capul de bour) – își au
de asemenea originea peste Prut.
Economie
Un argument forte în favoarea unirii
este cel economic. Dacă unirea ar avea loc, salariile și pensiile din Republica
Moldova s-ar ridica la nivelul celor din România. De asemenea, după cum arată
Dan Dungaciu și Petrișor Peiu în lucrarea „Reunirea: realități, costuri,
beneficii”, pe lângă faptul că prin unire teritoriul Republicii Moldova de azi
va face parte dintr-un stat cu un PIB total și PIB/loc. mai mare și astfel nu
vom mai fi cel mai sărac stat din Europa. În urma unirii, regiunea Basarabiei
va crește semnificativ, va deveni mai prosperă, iar România nu va fi afectată prea
mult de pe urma acestui act politic, ci va avea de câștigat. Ca și Germania de
Vest, care inițial a suportat costuri importante în urma reunificării germane,
dar în consecință decalajele dintre teritoriile fostelor Germanii a scăzut considerabil.
În ansamblu, economia Germaniei a sporit, țara devenind o mare putere economică
europeană, la aceasta contribuind unirea germană.
Ca să deschidem o paranteză, chiar
și în condițiile actuale, când există încă hotarul de la Prut, piața românească
este cea mai fezabilă și mai atractivă pentru agenții economici din Republica
Moldova, schimburile comerciale dintre cele două state românești în 2017 au
atins cifra de 1,3 miliarde de dolari.
România fiind, după cum declară oficialitățile de la Chișinău, partenerul
numărul 1 pentru Republica Moldova. Cele mai multe investiții vin de asemenea
din România.
Pe scurt, potrivit
analizei Dungaciu-Peiu, după unificarea Germaniei, această țară a dat
rezultate uimitoare în economie. Mai exact, în ce privește PIB/loc., în
perioada 1990-2010, Germania a fost depășită numai pentru patru ani „de una
dintre celelalte trei mari economii europene (Franța, Italia, Marea Britanie),
ceea ce în 1949-1990 s-a întâmplat de 27 de ori”. De asemenea, „după
Reunificare, Germania a devenit locomotiva întregii Europe, iar în 2015,
diferențele dintre PIB/loc. ale Estului și Vestului Germaniei sunt deja „mult
diminuate”. Reunificarea a stimulat economia germană. În legătură cu aceasta,
voi cita din lucrarea menționată:
„În concluzie, putem
spune că Germania a cheltuit din bani publici cam două treimi din PIB mediu
(adică veniturile sale bugetare pe doi ani) pentru Reunificare, rezultatul
fiind spectaculos: dublarea PIB-ului, dublarea PIB-ului pe locuitor, cucerirea
și întărirea poziției de lider al grupului marilor economii europene, cucerirea
și întărirea poziției de lider economic a întregii Uniuni Europene, creșterea
cifrei de afaceri a companiilor listate la bursă cu 4 900 de miliarde de dolari
în 20 de ani, creșterea de șase ori a indicelui bursier.
Practic, o Germaniei mai
mare a redevenit o mare putere la nivel global, influența și importanța pieței
germane a crescut, plasând țara cu mult înaintea Franței, Marii Britanii și
Italiei (până în 1990 erau în aceeași ligă, având dimensiuni economice comparabile);
practic, pentru orice companie globală (în special pentru primele 5 000 de
companii globale), Germania a devenit o prezență obligatorie, singura piață
europeană de unde nimeni relevant nu poate lipsi.
Nu în ultimul rând,
cifrele indică faptul că marele câștigător al Reunificării Germaniei este, fără
îndoială, în primul rând economia landurilor vestice; desigur, landurile estice
au crescut enorm, dar beneficiile principale au fost culese de marile companii
aflate preponderent în vestul Germaniei.”
Demn de menționat este faptul că din
16 landuri germane, trei aparținând fostei RFG, iar restul fostei RDG, locurile
1, 2 și 4 la PIB/loc. sunt ocupate de landuri ale fostei RDG.
Apoi, prin unire vom deveni mult mai
repede parte a UE, având în vedere și faptul că Republica Moldova, fiind cea
mai săracă țară din Europa, n-are cum să adere până nu aderă țările balcanice
non-membre, Ucraina și Georgia.
Desigur, și în România sunt probleme
serioase, cu toate acestea, cel mai sărac județ al României are un PIB/loc. mai
mare decât cel al Republicii Moldova.
Justiție
Un alt argument al autorilor
menționați este că „numai astfel s-ar produce brusc o repunere” a Republicii
Moldova „pe harta economică a lumii și numai astfel s-ar putea conecta la
economia globală” și „nu poți să valorizezi ceva specific decât în contextul
unei piețe mari, dornică să consume produse pe care le cunoaște și le așteaptă”.
Or, prin unire, Republica Moldova se va conecta nu doar la piața României, ci
și a întregii UE. În orice caz, „beneficiile reîntregirii sunt net mai mari
decât costurile”.
Apoi, justiția românească este mult
mai liberă și mai obiectivă. Simplul fapt că fostul primar al Bucureștiului,
precum și fostul primar al Iașiului, au fost arestați sub acuzație de corupție,
arată că românii nu se joacă cu justiția. În schimb, în Republica Moldova,
chiar când cineva este arestat pe bună dreptate, aceasta se face tot din
interes. Avem destui politicieni care au săvârșit tot felul de ilegalități, dar
care o duc bine mersi în liberate. Dan Dungaciu și Petrișor Peiu afirmă că în urma
unirii, Republica Moldova va prelua modelul de succes al luptei anticorupție a
DNA și „numai astfel va dispărea puterea copleșitoare a oligarhilor locali,
care devin brusc irelevanți la nivelul întregii Românii.”
Natura
Prin unire, vom face parte dintr-o
țară cu ieșire la mare, ceea ce constituie un avantaj economic incontestabil. În
plus, ne vom bucura de o țară ce are neasemuite frumuseți naturale și toate
formele de relief.
Securitate
Prin unire va scădea esențial
influența rușilor asupra actualului teritoriu al Republicii Moldova. În plus, făcând
parte din NATO, vom fi mult mai protejați de orice amenințare militară
rusească, întrucât potrivit statutului NATO, dacă o țară membră a organizației
este atacată, celelalte trebuie să o apere. Astăzi, nici nu știm când, prin
Transnistria, Rusia ar putea începe acțiuni belicoase în Republica Moldova.
Concluzii
În concluzie, România și Republica
Moldova au multe în comun: istorie, limbă, cultură, religie și confesiune.
Mulțumită limbii pe care am păstrat-o nu am fost asimilați de masa rusească.
Unirea nu va aduce niciun dezavantaj economic Republicii Moldova, ba din contra.
De asemenea, amenințarea repetării unei invazii rusești, asemenea celei din
Ucraina, se va diminua mult, întrucât vom face parte din NATO.
Elita intelectuală a Basarabiei a
luptat necontenit pentru românism în ultimele două secole. Să-i ascultăm astfel,
dragi basarabeni, nu pe apologeții moldovenismului, ci pe părinții naționali ai
Basarabiei, care în toate timpurile, au dovedit conștiință românească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu