Pe tatăl meu, Petru Bogatu, l-am iubit și l-am prețuit. El m-a inițiat
în tainele politicii și
m-a făcut să simt românește. După cum scria tata într-un articol, noi suntem
patrioți ai Republicii Moldova ca cel de-al doilea stat românesc. De la tata am
moștenit gândul și simțirea că patria mea este întreaga Românie Mare, care
cuprinde și actualul teritoriu al Republicii Moldova. Așadar, eu, atât în
Republica Moldova, cât și în România, mă simt acasă. Vorba lui Nichita
Stănescu: „Limba română este patria mea”.
Despre filosoful român Petre Țuțea, pentru care tata avea un respect
deosebit, se zice că a iubit neamul românesc cu patimă. Același lucru se poate
spune și despre tata. Deși iubea România, nu ținea morțiș să se mute acolo, ci dorea ca România să
vină aici, acasă, la Chișinău, prin unirea celor două state românești. Îmi
amintesc că tata vorbea despre Petre Țuțea ca despre o personalitate
enciclopedică. Același lucru se poate afirma și despre însuși tata. Printre personalitățile
remarcabile pe care tata le
iubea și le prețuia se numără Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Jorge Luis
Borges, Olavo de Carvalho, Umberto Eco, Mario Vargas Llosa, Gabriel García
Márquez, Ioan Aurel Pop, Ronald Reagan și mulți alții.
Oricâte speculații s-ar face pe această temă, tata nu s-a vândut
niciodată nimănui, deși au existat cazuri când unele forțe au căutat să-l
corupă. Tata nu s-a vândut lui Plahotniuc. Argumentul pentru care a acceptat să
lucreze pentru Prime TV este faptul că reprezentanții acestui post de
televiziune i-au promis că îi vor respecta libertatea de exprimare, iar el a decis să dea prin emisiunile sale
lecții de politologie. În plus, tata era conștient de viitoarele critici
la adresa sa, dar nu se temea de ele. Iar lucrul la acest post nici pe departe
nu a îmbogățit familia noastră, ci am rămas, ca întotdeauna, la nivelul clasei
de mijloc.
Pedagog și psiholog de formație fiind, tata spunea că lucrurile
trebuie privite nu în alb și negru, ci nuanțat. Era firesc astfel ca el să susțină anumite acțiuni
ale Partidului Democrat, iar pe altele să le critice. Un psiholog va zice că un
prieten bun îți va atrage atenția atunci când greșești. Dimpotrivă, ar fi o
atitudine imatură să-ți consideri prietenul
dușman doar pentru că te-a probozit pentru greșelile tale.
Tot așa, tata n-a fost un dușman al partidelor pro-europene PAS și PPDA,
ci un critic, uneori sever, asemenea prietenului care-și
apostrofează condrumețul cu cuvinte aspre atunci când cel din urmă o ia
pe o cale periculoasă. Ca să-l parafrazez pe Sfântul sârb Nicolae Velimirovici,
care se asemăna cu tata prin iubirea entuziastă față de neamul
său, unii dușmani sunt în realitate prieteni severi. Tata s-a dovedit a fi un
bun futurolog când a prezis instaurarea unei guvernări filoruse la Chișinău, așadar
criticile sale dure la adresa partidelor pro-europene de dreapta nu au fost în
deșert.
Tata a acordat o anumită susținere guvernului Filip întrucât acesta a
implementat politici prin care a diminuat influența Moscovei în Republica
Moldova, a continuat parteneriatul strategic cu România și a dezvoltat economia
țării, acest din urmă fapt fiind dovedit de statistici. Pe de altă parte, a
criticat derapajele autoritariste ale regimului Plahotniuc, precum și – mai
recent – faptul că PDM a devenit de facto un partid satelit al PSRM. Nu a
gândit în alb și negru, ci a lăudat când a fost cazul, dar a fost și critic la
nevoie. Tot așa, membrii
și susținătorii formațiunilor politice de la noi trebuie să înceteze să
gândească în alb și negru despre jurnaliștii care îi critică și să nu confunde
dojana constructivă cu dușmănia. Or, tata spunea adevărul verde-n față.
Tata a avut o credință profundă și trainică în Dumnezeul creștin. Nu
accepta alt adevăr în afara celui scripturistic și avea Biblia pe masă. Creștin
fiind, nu a fost totuși genul care să meargă la biserică săptămânal, dar iubea
Biserica Ortodoxă, avea nădejde în Dumnezeu și nu se temea de moarte.
Ca viziune politică, tata era capitalist de dreapta. Anticomunist absolut. Având în
vedere afinitățile sale religioase, susținea în principal conservatorismul și
creștin-democrația – doctrine politice care își au bazele în creștinism. Era
pro-occidental, atlantist, susținea aderarea la NATO. Avea o admirație continuă pentru
americani. A pledat până la moarte pentru unirea Republicii Moldova cu România.
Oricât de
înverșunat anti-rus ar fi fost din punct de vedere geopolitic, prețuia marii
reprezentanți ai culturii ruse. Dintre scriitorii ruși, preferatul său a fost
Cehov.
Om al cuvântului scris și rostit,
tata a fost un om al acțiunii: „doar competiția și mișcarea generează sens,
libertate și dreptate”, nota el.
Sper să ne revedem cu bucurie în viața de apoi, tată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu