miercuri, 17 august 2016

Despre importanţa creativităţii

Creativitatea este o calitate necesară pentru dezvoltarea şi împlinirea omului. Cu ajutorul acesteia răzbaţi în viaţă. Un om creativ găseşte soluţii pentru rezolvarea diferitor situaţii cu care se confruntă.

Însăşi istoria popoarelor demonstrează importanţa creativităţii. Vedem că popoarele mai dezvoltate s-au dezvoltat în istorie destul de mult pe baza specificului propriu, al potenţialului autohton, pe când popoarele care au creat mai mult prin imitaţie, precum românii sau ruşii s-au şi dezvoltat mai slab. Aşadar, popoarele aflate în stare de bunăstare au creat curente literare, stiluri arhitectonice, doctrine filosofice, iar astăzi au sisteme de învăţământ avansate şi o stare materială acceptabilă.

În schimb, românii, spre exemplu, în loc să-şi valorifice potenţialul autohton, s-au bazat mai mult pe imitaţie. Nu s-au bazat în totalitate pe ceea ce este străin, dar în bună măsură. Aşadar, am preluat din Occident curente literare ca romantismul, simbolismul, realismul, Am preluat curente arhitectonice din Occident. Acestea preluări nu sunt rele în sine, ba sunt chiar bune, dar problema că e prea puţin s-a dat importanţă spiritului autohton. Aşadar, singura civilizaţie specific românească este cea rurală, care este astăzi în declin şi pe cale de dispariţie. Au existat curente specifice româneşti, precum sămănătorismul şi poporanismul în literatură, sau gândirismul în filosofie. Dar a fost puţin.

Ruşii sunt şi mai buni la imitaţie decât noi. În epoca modernă s-au bazat excesiv de mult pe imitarea Occidentului, în loc să se bazeze pe ceea ce este specific rusesc, ceea ce este paradoxal având în vedere dispreţul pe care mereu ruşii l-au nutrit faţă de Vest. Comunismul, la rândul său, a fost o imitaţie a străinătăţii. Astăzi, Rusia trăieşte sub un regim autoritar, iar dacă oraşe ruşii sunt mai bogaţi, la ţară în anumite locuri se trăieşte mai rău decât în Republica Moldova.

Să nu fiu înţeles greşit. Desigur că împrumutirile sunt bune, şi uneori foarte necesare. E foarte bine că am preluat sistemul democratic din Occident, întrucât acesta s-a dovedit a fi cel mai eficient pentru oameni. Problema nu e în împrumuturi ca atare, ci în faptul că prea mult ne bazăm pe împrumuturi. Prea mult ne uităm la preluarea modelelor externe, în loc să ne dezvoltăm noi înşine într-un mod original.

Aceasta e problema şi în plan religios. Ortodoxia noastră scumpă şi dragă are nişte învăţături foarte frumoase care mângâie sufletul şi îi dau speranţă pentru ziua de mâine, chiar dacă se află în suferinţă, şi îi dă impuls să meargă mai departe. Totuşi, paradoxul este că deşi scrierile Părinţilor răsăriteni susţin că se cuvine ca un creştin nu doar să se roage, ci şi să şi făptuiască, că a fi bogat nu este un păcat, ci felul în care te foloseşti de bogăţie poate fi bun sau rău, că spiritul comunitar este important, paradoxal, popoarele ortodoxe, în comparaţie cu cele occidentale, au un spirit de acţiune şi iniţiativă mai scăzut şi au un spirit mai slab de reacţie când e vorba de probleme importante, sunt mai sărace, iar oamenii par mai dezbinaţi. Aşadar, problema nu e în doctrina ortodoxă în sine, ci în lipsa creativităţii în ortodoxia zilelor noastre. Nu a fost întotdeauna aşa, întrucât ortodoxia a dat marea civilizaţie a Bizanţului, iar în timpul prosperării acestuia, Estul Europei fiind mai dezvoltat decât Vestul. Dar apoi au început necazuri, s-au pierdut multe teritorii în favoarea musulmanilor,  marile centre ale creştinătăţii răsăritene au fost cucerite, fapte care au dus la slăbirea potenţialului creativ. În schimb, catolicismul şi protestantismul şi-au folosit talentul creator. Aceasta se vede din diversitatea stilurilor arhitectonice apărute în creştinismul apusean, din diversitatea ordinelor călugăreşti în catolicism. Protestantismul a pus accentul pe importanţa succesului în viaţă, bazându-se pe ideea că dacă ai succes înseamnă că eşti un om cinstit. Aşadar, problema ortodoxiei nu este doctrina acesteia, ci faptul că nu-şi valorifică potenţialul creator.

În concluzie, dacă istoria ne demonstrează că neamurile au trebuit să fie creative pentru a ajunge la bunăstare, la fel şi în viaţa individului. Dar să nu uităm un lucru: nici creativitatea, nici dezvoltarea pesonală, nu sunt scopuri în sine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu