miercuri, 17 august 2016

Falsa discriminare a femeii în creştinism

În Scriptură este scris: "Femeile să se supună bărbaţilor lor" (Efeseni 5, 22), iar următoarul verset spune că "bărbatul este cap femeii". Unii se bucură, alţii se indignează la auzirea unor astfel de idei. Însă şi unii şi alţii uită, de multe ori, alte lucuri esenţiale, şi anume, că Dumnezeu a dat porunci nu doar pentru femeie, în ceea ce priveşte relaţia ei cu bărbatul. Aşadar, despre bărbat este scris: "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea" (Efeseni 5, 25). Prin urmare, nu doar femeia are datorii faţă de bărbat, ci şi bărbatul faţă de femeie.

Dacă apostolul Pavel susţine că bărbatul trebuie să-şi iubească femeia aşa cum Hristos a iubit Biserica, aceasta înseamnă că la nevoie, bărbatul trebuie să moară pentru soţia sa, idee susţinută de Sfântul Ioan Gură de Aur. Iar dacă bărbatul trebuie să-şi iubească femeia, înseamnă că trebuie să o şi asculte şi mai mult decât atât, să i se dăruiască fără ca aceasta să îl roage ceva. "Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat." (Efeseni 5, 33) Acelaşi Pavel scrie în altă parte: "Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia." (I Corinteni 7, 4) Deci, nu doar bărbatul este stăpânul trupului femeii, ci şi femeia este stăpână peste trupul bărbatului. "Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte." (Efeseni 5, 28)

Cât despre mişcarea feministă, aceasta a apărut tocmai pentru că bărbatul a considerat că în căsătorie doar soţia este datoare soţului, uitând că acestuia din urmă i s-a poruncit să-şi iubească nevasta şi să aibă spirit de jertfă ea. Prin urmare, apariţia mişcării feministe se datorează eşecului neamului bărbătesc în a-şi îndeplini misiunea pe care o are faţă de femeie.

Cât despre ideea că bărbatul trebuie să se ocupe cu treburile publice, iar femeia să stea acasă, să gătească şi să îngrijească copiii, Biserica nu o consideră dogmă, deşi a fost susţinută de Sfântul Ioan Gură de Aur. Totuşi, păcat că femeia zilelor noastre consideră o astfel de viziune misoginism. Ea nu-şi dă seama de importanţa unei asemenea misiuni. Aşa cum femeia este cea care trebuie să nască copilul, nu bărbatul - ar fi caraghios să se ajungă ca bărbatul să nască - tot aşa, fără a băga mâna în foc că trebuie să fie întotdeauna aşa, firea femeii este mai potrivită pentru a se ocupa de treburile casnice. Să ne gândim: conform mentalităţii tradiţionale bărbatul trebuie să se ocupe de trebuile publice. Aşadar, va avea de multe ori viaţă centrată pe materie, căutând să câştige bani prin carieră, afaceri. Femeia însă va trebui să formeze noi universuri, adică să educe copiii. Aşadar, misiunea ei este centrată pe spirit, şi prin aceasta este superioară celei bărbăteşti.

Aceasta nu înseamnă că în orice situaţie e obligatoriu să fie aşa. Au fost femei care au jucat un rol foarte semnificativ în istoria creştinismului. De exemplu, în timpul crizei iconoclaste, mişcarea care se împotrivea icoanelor a fost învinsă datorită contribuţiei a două împărătese bizantine, pe când împăraţii de sex masculin care au domnit în acea perioadă în imperiu, au fost buni în războaie, dar iconoclaşti.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu